de-ale lui gellu dorian

Si-n aceasta incapere e frig, si-n acesta lume
La fel, o stramtoare prin care treci spre
niciunde
asa cum vin toate tristetele, femei insingurate
femei uitate in casele lor din campii
din bordelurile falimentare, in timp
ce altii traiesc fericiti, tu mori trist,
nu poate fi nici o noutate in acest mod de viata,
lasi in spatele usii golul unui destin amagit,
nu-l vei mai gasi niciodata,
in sufletul tau
stau ghemuite durerile, intristarile, suspinurile,
raiul fericit pus sa dospeasca intr-o viata
peste care ai trecut cum trec ploile in vremuri de seceta,
o moarte amanata ca fericirea de la o zi la alta,
desigur, si-n aceasta incapere va fi frig,
si-n acesta lume, dar cui ii va folosi
realitatea, nici visul nu a fost asa de usor de dus
pana la capat, pe malurile sambetei
nu vei gasi decat pierzania imbracata frumos,
lafaindu-se in lacrimile celui lasat fara suflet,
sus nu e nimeni, jos
sunt toti ca nimeni,
vorbele se rostogolesc si zidesc pustiuri,
incat pe cer nu poti ascunde intrebarea ta stinsa
pentru care altii s-au numarat printre
cei singuri nenumarati,
celor ce-au dat sa li se dea,
celor ce n-au avut sa li se ia,
sus nu e nimeni, jos
nimeni ca toti,
lupta din care nu temai poti intoarce, mergi mai departe,
pana unde inchipui de ceilalti
te asezi la masa, cazi in frigul
pe care l-ai fugarit dintotdeauna, scrasnesti,
lasi totul pe seama tuturor celor ce vor uita,
asa cum ai uiatat si tu,
n-ai iertat, sau pur si simplu te vei ridica,
in urma ta nimeni,
nici sus,
nici jos,
nicaieri,
nu te vei pierde pentru ca nu vei avea unde,
nu te vei regasi,
vei fi strainul caruia nu-I vei oferi nici o sansa,
nimic,
absolut nimic