Take my blood.
Take my death shroud and
The remnants of my body.
Take photographs of my corpse at the grave, lonely.
Send them to the world,
To the judges and
To the people of conscience,
Send them to the principled men and the fair-minded.
And let them bear the guilty burden, before the world,
Of this innocent soul.
Let them bear the burden, before their children and before history,
Of this wasted, sinless soul,
Of this soul which has suffered at the hands of the "protectors of peace
marți, 31 martie 2009
CE TII IN MANA? TIMPUL....
Ce frumos rasare soarele
peste noaptea de ieri.
A trecut, in fine,
si aceasta secunda
nascandu-ne fara dureri.
Va spunem la revedere,
iar nu la adio,
fiinte care existati
in timp ce fiintam acum
afara de suferinti.
Actori, spectatori, noi plecam
va spunem la revedere,
iar nu la adio.
De-ar mai fi o data ca asta,
Fiule, fiio
luni, 30 martie 2009
de-ale lui gellu dorian
Si-n aceasta incapere e frig, si-n acesta lume
La fel, o stramtoare prin care treci spre
niciunde
asa cum vin toate tristetele, femei insingurate
femei uitate in casele lor din campii
din bordelurile falimentare, in timp
ce altii traiesc fericiti, tu mori trist,
nu poate fi nici o noutate in acest mod de viata,
lasi in spatele usii golul unui destin amagit,
nu-l vei mai gasi niciodata,
in sufletul tau
stau ghemuite durerile, intristarile, suspinurile,
raiul fericit pus sa dospeasca intr-o viata
peste care ai trecut cum trec ploile in vremuri de seceta,
o moarte amanata ca fericirea de la o zi la alta,
desigur, si-n aceasta incapere va fi frig,
si-n acesta lume, dar cui ii va folosi
realitatea, nici visul nu a fost asa de usor de dus
pana la capat, pe malurile sambetei
nu vei gasi decat pierzania imbracata frumos,
lafaindu-se in lacrimile celui lasat fara suflet,
sus nu e nimeni, jos
sunt toti ca nimeni,
vorbele se rostogolesc si zidesc pustiuri,
incat pe cer nu poti ascunde intrebarea ta stinsa
pentru care altii s-au numarat printre
cei singuri nenumarati,
celor ce-au dat sa li se dea,
celor ce n-au avut sa li se ia,
sus nu e nimeni, jos
nimeni ca toti,
lupta din care nu temai poti intoarce, mergi mai departe,
pana unde inchipui de ceilalti
te asezi la masa, cazi in frigul
pe care l-ai fugarit dintotdeauna, scrasnesti,
lasi totul pe seama tuturor celor ce vor uita,
asa cum ai uiatat si tu,
n-ai iertat, sau pur si simplu te vei ridica,
in urma ta nimeni,
nici sus,
nici jos,
nicaieri,
nu te vei pierde pentru ca nu vei avea unde,
nu te vei regasi,
vei fi strainul caruia nu-I vei oferi nici o sansa,
nimic,
absolut nimic
La fel, o stramtoare prin care treci spre
niciunde
asa cum vin toate tristetele, femei insingurate
femei uitate in casele lor din campii
din bordelurile falimentare, in timp
ce altii traiesc fericiti, tu mori trist,
nu poate fi nici o noutate in acest mod de viata,
lasi in spatele usii golul unui destin amagit,
nu-l vei mai gasi niciodata,
in sufletul tau
stau ghemuite durerile, intristarile, suspinurile,
raiul fericit pus sa dospeasca intr-o viata
peste care ai trecut cum trec ploile in vremuri de seceta,
o moarte amanata ca fericirea de la o zi la alta,
desigur, si-n aceasta incapere va fi frig,
si-n acesta lume, dar cui ii va folosi
realitatea, nici visul nu a fost asa de usor de dus
pana la capat, pe malurile sambetei
nu vei gasi decat pierzania imbracata frumos,
lafaindu-se in lacrimile celui lasat fara suflet,
sus nu e nimeni, jos
sunt toti ca nimeni,
vorbele se rostogolesc si zidesc pustiuri,
incat pe cer nu poti ascunde intrebarea ta stinsa
pentru care altii s-au numarat printre
cei singuri nenumarati,
celor ce-au dat sa li se dea,
celor ce n-au avut sa li se ia,
sus nu e nimeni, jos
nimeni ca toti,
lupta din care nu temai poti intoarce, mergi mai departe,
pana unde inchipui de ceilalti
te asezi la masa, cazi in frigul
pe care l-ai fugarit dintotdeauna, scrasnesti,
lasi totul pe seama tuturor celor ce vor uita,
asa cum ai uiatat si tu,
n-ai iertat, sau pur si simplu te vei ridica,
in urma ta nimeni,
nici sus,
nici jos,
nicaieri,
nu te vei pierde pentru ca nu vei avea unde,
nu te vei regasi,
vei fi strainul caruia nu-I vei oferi nici o sansa,
nimic,
absolut nimic
catre cineva
Trimite cerul la mine. Incep negocierile. Am nevoie de viata. Ii dau un mort daca vrea.
Stop. Sa nu ma deranjeze in zadar.
Catre tara de dincolo de trup.
Saptamana aceasta plec in calatorie. Am auzit de o tara pe undeva, prin nordul trupului. Nu am nevoie de aer. Ochiul stang ramane acasa. I-l dau tribut.
Stop. Sa nu ma deranjeze in zadar.
Catre tara de dincolo de trup.
Saptamana aceasta plec in calatorie. Am auzit de o tara pe undeva, prin nordul trupului. Nu am nevoie de aer. Ochiul stang ramane acasa. I-l dau tribut.
pentru belkis...de la qabbani!
Respectes mon silence,
je t'en prie.
Le silence est mon arme la plus puissante
n'as-tu pas senti mon éloquence quand je me tais
La beauté de ce que je dis quand je ne dis rien.
je t'en prie.
Le silence est mon arme la plus puissante
n'as-tu pas senti mon éloquence quand je me tais
La beauté de ce que je dis quand je ne dis rien.
distanta continentala
Iubito, cata lume intre noi!
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Cate zapezi pe buze ne-au crescut...
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pana la sfarsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rand pe rand
Cine s-antors mereu cu ziua-n gand cine a pierdut si cine a castigat
De toate inlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult in celalalt
Sub cerul prea strain si prea inalt
Cand am sa uit cum suna glasul tau,
Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi in doi
Iubito, cata lume intre noi.
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Cate zapezi pe buze ne-au crescut...
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pana la sfarsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rand pe rand
Cine s-antors mereu cu ziua-n gand cine a pierdut si cine a castigat
De toate inlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult in celalalt
Sub cerul prea strain si prea inalt
Cand am sa uit cum suna glasul tau,
Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi in doi
Iubito, cata lume intre noi.
quevedo iubind...
Neliniştitul corp nu va uita nimic,
Voi fi cenuşă, însă cenuşă ce tresare
Şi pulbere voi fi atunci, dar pulbere îndrăgostita!
Voi fi cenuşă, însă cenuşă ce tresare
Şi pulbere voi fi atunci, dar pulbere îndrăgostita!
privindu-ne cu sufletul
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminînd cu ascensoare
Misterul nostru pămîntesc
Îmbătrînim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsînd păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E tîrziu, e prea tîrziu la mine-n gînd
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie pîna cînd
Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul bufon
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Cînd dau parinţii telefon
Sîntem lucizi pînă la sînge
Nedespărţiţi pînă la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer
Cuvintele işi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol
Sub fruntea mea se face noapt
e În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi
Între iluzii se rotesc
Contaminînd cu ascensoare
Misterul nostru pămîntesc
Îmbătrînim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsînd păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E tîrziu, e prea tîrziu la mine-n gînd
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie pîna cînd
Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul bufon
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Cînd dau parinţii telefon
Sîntem lucizi pînă la sînge
Nedespărţiţi pînă la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer
Cuvintele işi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol
Sub fruntea mea se face noapt
e În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi
duminică, 29 martie 2009
vineri, 27 martie 2009
trei ingerasi
trist..
...pentru altii...
aceleaşi zambete.
si aceleaşi nume.
...pentru ei...
acelaşi meniu
şi aceeaşi zi.
mama si fiul
Părinţii fac totul oricând pentru noi -
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.
Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi,
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.
Apoi îşi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregetă-o clipă
Să ni se aşeze în pământ, temelie.
marți, 24 martie 2009
hanna mina
"Fiindca am citit undeva ca personajele lui sunt frati cu zorba lui kazantzakis, vreau sa-l "gust" si eu! O sa incep cu "Soarele într-o zi cu nor ":
"Ce s-a întâmplat ?De ce ai zâmbit? Ai văzut pe cineva? Ai zâmbit cuiva anume? Unei femei, de pildă? Aşa se întâmplă...să cântăm sau să dansăm pentru nimic, este făţărnicie. Trebuie să fie ceva, un om, un gând, şi atunci cântul sau dansul capătă sens. Să trăim aşa pentru nimic, aşa pur şi simplu, să trăim ca să trăim, să petrecem zilele, aceasta este moartea...Ai deveni atunci precum călătorul ce şi-a strâns calabalâcul aşteptând trenul sfârşitului, ai deveni ca mine, acum, când gheaţa se strecoară şi-şi răspândeşte frigul în aşternutul meu, în inima mea, în întreaga mea fiinţă... Ascultă, băiete, când nu ai pentru ce anume, să nu dansezi, să nu scrii, să nu vorbeşti. Omul nu vorbeşte cu el însuşi. ھi dacă o face o dată, se încredinţează că nu are rost s-o mai facă şi a doua oară. Chiar dacă nu ai nimic, născoceşte ceva, dă-i viaţă măcar în închipuirea ta, să nu fii niciodată singur, să nu te culci cu tine însuţi ca mine".
"Ce s-a întâmplat ?De ce ai zâmbit? Ai văzut pe cineva? Ai zâmbit cuiva anume? Unei femei, de pildă? Aşa se întâmplă...să cântăm sau să dansăm pentru nimic, este făţărnicie. Trebuie să fie ceva, un om, un gând, şi atunci cântul sau dansul capătă sens. Să trăim aşa pentru nimic, aşa pur şi simplu, să trăim ca să trăim, să petrecem zilele, aceasta este moartea...Ai deveni atunci precum călătorul ce şi-a strâns calabalâcul aşteptând trenul sfârşitului, ai deveni ca mine, acum, când gheaţa se strecoară şi-şi răspândeşte frigul în aşternutul meu, în inima mea, în întreaga mea fiinţă... Ascultă, băiete, când nu ai pentru ce anume, să nu dansezi, să nu scrii, să nu vorbeşti. Omul nu vorbeşte cu el însuşi. ھi dacă o face o dată, se încredinţează că nu are rost s-o mai facă şi a doua oară. Chiar dacă nu ai nimic, născoceşte ceva, dă-i viaţă măcar în închipuirea ta, să nu fii niciodată singur, să nu te culci cu tine însuţi ca mine".
duminică, 22 martie 2009
Pygmalion si Galateea
Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile,
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tăuce tremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l punîn pietre
şi mă rog de tine,naşte-mă.
Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -după-amiaza,
după-orizontul,dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui,
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră
ale genunchiului meu,pe care mi-l plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Naşte-mă.
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tăuce tremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l punîn pietre
şi mă rog de tine,naşte-mă.
Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -după-amiaza,
după-orizontul,dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui,
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră
ale genunchiului meu,pe care mi-l plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Naşte-mă.
sâmbătă, 21 martie 2009
infinitul khalil gibran...
V-aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar e bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.
Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu vă faceţi din iubire oprelişte;
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr-o singură cupă.
Împărţiţi pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi-vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.
Dăruiţi-vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile,
Şi ţineţi-vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate-s la anume distanţă,Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar e bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.
Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu vă faceţi din iubire oprelişte;
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr-o singură cupă.
Împărţiţi pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi-vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.
Dăruiţi-vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile,
Şi ţineţi-vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate-s la anume distanţă,Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”
romanta fara muzica
În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint ...
Şi-n seara când ne-om înâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat-naintea ta:
Voieşti sau nu să fii a mea?
În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia ...
Şi-n seara când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat-naintea ta:
Voieşti să nu mai fii a mea?
Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din cadelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
CItera,
Lesbos
Şi Corint ...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit-naintea ta:
Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint ...
Şi-n seara când ne-om înâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat-naintea ta:
Voieşti sau nu să fii a mea?
În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia ...
Şi-n seara când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat-naintea ta:
Voieşti să nu mai fii a mea?
Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din cadelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
CItera,
Lesbos
Şi Corint ...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit-naintea ta:
Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea
joi, 19 martie 2009
do ut des
E bine să dai când ţi se cere, dar e mai bine să dai
când nu ţi s-a cerut, ci abia ai bănuit.(...)
De multe ori vă spuneţi:
"Voi da, dar numai celui care merită."
Nici pomii din grădina ta, nici snopii de pe ogorul tău
n-au spus vreodată asta.
Ei dăruiesc pentru a putea trăi, căci a păstra înseamnă a te stinge.
Fără-ndoială, acela care îşi merită zilele şi nopţile
e demn de orice-i poţi tu da.
Iar cel care a meritat să bea din chiar oceanul vieţii,
merită să-şi umple cupa şi din firavul tău izvor.(...)
Ci caută ca, mai întâi, tu însuţi să meriţi să fii dăruitor,
să fii unealtă a dăruirii
când nu ţi s-a cerut, ci abia ai bănuit.(...)
De multe ori vă spuneţi:
"Voi da, dar numai celui care merită."
Nici pomii din grădina ta, nici snopii de pe ogorul tău
n-au spus vreodată asta.
Ei dăruiesc pentru a putea trăi, căci a păstra înseamnă a te stinge.
Fără-ndoială, acela care îşi merită zilele şi nopţile
e demn de orice-i poţi tu da.
Iar cel care a meritat să bea din chiar oceanul vieţii,
merită să-şi umple cupa şi din firavul tău izvor.(...)
Ci caută ca, mai întâi, tu însuţi să meriţi să fii dăruitor,
să fii unealtă a dăruirii
unde-s cuvintele de altadata?
Tăcerea umple toate paharele.
Florile de măr se desfac în aşteptarea
primului cuvânt.
Fulgul de cenuşă
trece dintr-un colţ al gurii în altul.
Cine va rupe tăcerea va pierde pariul.
O plasă de riduri cade pe faţa mea.
O cută adâncă taie osul frunţii tale.
Am putea să nu ne vorbim cu anii
stând la capetele opuseale mesei de sărbătoare.
Privirea mea trece prin flacăra lumânării
lasând urme de arsuri pe carnea limbii tale.
Semănăm ca două picături de apă
moartă.
Cuvintele nerostite se lovesc de geamul
închis.
Fiece petală e o limbă plutitoare.
Umbra din oglindă ascultă paşii laşităţii.
Pasărea are gust de diavol.
Dacă am fi murit
nu am fi păstrat acum
o tăcere de mormânt.
Florile de măr se desfac în aşteptarea
primului cuvânt.
Fulgul de cenuşă
trece dintr-un colţ al gurii în altul.
Cine va rupe tăcerea va pierde pariul.
O plasă de riduri cade pe faţa mea.
O cută adâncă taie osul frunţii tale.
Am putea să nu ne vorbim cu anii
stând la capetele opuseale mesei de sărbătoare.
Privirea mea trece prin flacăra lumânării
lasând urme de arsuri pe carnea limbii tale.
Semănăm ca două picături de apă
moartă.
Cuvintele nerostite se lovesc de geamul
închis.
Fiece petală e o limbă plutitoare.
Umbra din oglindă ascultă paşii laşităţii.
Pasărea are gust de diavol.
Dacă am fi murit
nu am fi păstrat acum
o tăcere de mormânt.
dragosteala a la Arghezi!
Cine ţi-a frământat carnea de abanos
Şi ţi-a băut oftatul mincinos?
Cui i-ai dat, fă, să ţi-o cunoască
Făptura ta împărătească?
Cine ţi-a dezlegat părul cu miros de tutun?
Cine ţi-a scos cămaşa, ciorapul?
Cine ţi-a îngropat capul
Nebun,în braţele lui noduroase, păroase,
Şi te-a-nfrigurat fierbinte până-n oase?
Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritărel de mai!
Şi ţi-a băut oftatul mincinos?
Cui i-ai dat, fă, să ţi-o cunoască
Făptura ta împărătească?
Cine ţi-a dezlegat părul cu miros de tutun?
Cine ţi-a scos cămaşa, ciorapul?
Cine ţi-a îngropat capul
Nebun,în braţele lui noduroase, păroase,
Şi te-a-nfrigurat fierbinte până-n oase?
Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritărel de mai!
frumoasele fete afgane!
Dureros de frumoasa.Afgana. Aceasta este Gula.
Fotografiata in 1984 de reporterul Steve McCurry , intr-o dimineata de toamna ( 1984),
intr-o scoala pentru refugiati din Nasir Bagh, Pakistan.
Marina Golbahari. Actrita afgana.
Uitati-va la filmul "Osama" !
miercuri, 18 martie 2009
Cîntarea cîntărilor, care este-a mea
Iată, esti a mea!
Părul ti se răsfrînge peste trupul meu/ trupul tău,
O turmă de gazele pe uriasul munte al iubirii.
Iată-te!
Nu văd întreaga lume-ncremenită
Doar tu esti iapa mea rebelă,
Cum să-mi stăpînesc ritmul trupului de coarda strînsă (trupul tău)
Cînd se zguduie pămîntul cu mine?
Lasă-mă!
Cer permisiunea trupului tău să ezit
A-mi stăpîni agonia.
Să facem un popas în poala mea, iubito\
La marginea lucrurilor,Pînă capăt întelepciunea ta
Si intru în împărătia iubirii prin poarta ochilor tăi
(Acesti doi porumbei cuminti de pe umărul Mîntuitorului)
Să facem un popas împreună.
Împreună
La limita extazului si a nebuniei,
La marginea strigătului si a ploii,
Între moarte si remuscare,
La distanta dintre două culori:
A ochilor tăi cînd mă privesc si a chipului meu cînd se lărgesc
La frumusetea privirii tale împrejur.
Tu esti intoxicată, iar eu nebun,
Cine ne va trezi din vis, iubito?
Strigătul strigătul
Nu mă trageti de mînă,
Nu-mi treziti iubita, căci visează la mine acum,
Iar eu stau la umbra ei si-mi umezesc gîtul cu fructe.
Au adormit păstorii, eu nu, nici turma mea n-a adormit,
Vino de prin păsuni, păstoare uimitoare de la munte!
Si voi, gazele, pe drumul pregătit de la picioarele iubitei mele!
Struguri i-au strecurat în mîini, spunîndu-i:
„Păstorul plînge si niciodată nu plîngea,
Sterge cu mîna-ti fîntîna lumii pîn-adoarme!”.
Ca turnul Babel e gîtul iubitei mele,
Moartea iubitului – primele jertfe ale ochilor ei.
Tu dormi, dar inima-mi e trează,
Deschide-mi, perfectiunea mea!
Ploaia mi-a udat părul si cuvintele de repros m-au dezbrăcat,
Deci cum să mă acopăr în lipsa ei?
Norocul tău, băiete ce-ai ales!
Îndrăgostitul îti poartă pică atunci cînd esti coplesit de plăceri.
Pîntecele ei e o cupă, dar vin nu-i lipseste,
Iar buzele ei rosii nu asteaptă căderea serii.
Să ne trezim devreme, iubito, poate via va da struguri înainte de vreme,
Si acolo îti voi dărui dragostea mea.
Totul îsi va stăpîni setea din marea iubire,I
ar colierele se vor bucura de ce-a rămas pe gîtul tău umed si darnic.
Nu mă trageti de mînă,
Nu-mi treziti iubita din vis, să doarmă cît va vrea,
Preferă pacea-n palma mea si strigătul s-asculte.
Păseste-ncet, privire-alunecîndă peste pieptul ei,
Rămîi putin pe buzele închise,
Eu voi urma ce-mi este scris.
Pe cei din fata usii mele îi voi aduce martori, dar si măslini, si struguri, si iubiri,
Cînd cu iubita voi intra în camera mamei, unde m-a alăptat,
Acolo voi înnopta, pe pieptul ei, dacă-mi va cere-o,
Si-i voi oferi fructele eului meu,
Mă voi naste a doua oară din uterul ei,
Si lumea va sărbători
Purtînd coroana eternitătii.
Părul ti se răsfrînge peste trupul meu/ trupul tău,
O turmă de gazele pe uriasul munte al iubirii.
Iată-te!
Nu văd întreaga lume-ncremenită
Doar tu esti iapa mea rebelă,
Cum să-mi stăpînesc ritmul trupului de coarda strînsă (trupul tău)
Cînd se zguduie pămîntul cu mine?
Lasă-mă!
Cer permisiunea trupului tău să ezit
A-mi stăpîni agonia.
Să facem un popas în poala mea, iubito\
La marginea lucrurilor,Pînă capăt întelepciunea ta
Si intru în împărătia iubirii prin poarta ochilor tăi
(Acesti doi porumbei cuminti de pe umărul Mîntuitorului)
Să facem un popas împreună.
Împreună
La limita extazului si a nebuniei,
La marginea strigătului si a ploii,
Între moarte si remuscare,
La distanta dintre două culori:
A ochilor tăi cînd mă privesc si a chipului meu cînd se lărgesc
La frumusetea privirii tale împrejur.
Tu esti intoxicată, iar eu nebun,
Cine ne va trezi din vis, iubito?
Strigătul strigătul
Nu mă trageti de mînă,
Nu-mi treziti iubita, căci visează la mine acum,
Iar eu stau la umbra ei si-mi umezesc gîtul cu fructe.
Au adormit păstorii, eu nu, nici turma mea n-a adormit,
Vino de prin păsuni, păstoare uimitoare de la munte!
Si voi, gazele, pe drumul pregătit de la picioarele iubitei mele!
Struguri i-au strecurat în mîini, spunîndu-i:
„Păstorul plînge si niciodată nu plîngea,
Sterge cu mîna-ti fîntîna lumii pîn-adoarme!”.
Ca turnul Babel e gîtul iubitei mele,
Moartea iubitului – primele jertfe ale ochilor ei.
Tu dormi, dar inima-mi e trează,
Deschide-mi, perfectiunea mea!
Ploaia mi-a udat părul si cuvintele de repros m-au dezbrăcat,
Deci cum să mă acopăr în lipsa ei?
Norocul tău, băiete ce-ai ales!
Îndrăgostitul îti poartă pică atunci cînd esti coplesit de plăceri.
Pîntecele ei e o cupă, dar vin nu-i lipseste,
Iar buzele ei rosii nu asteaptă căderea serii.
Să ne trezim devreme, iubito, poate via va da struguri înainte de vreme,
Si acolo îti voi dărui dragostea mea.
Totul îsi va stăpîni setea din marea iubire,I
ar colierele se vor bucura de ce-a rămas pe gîtul tău umed si darnic.
Nu mă trageti de mînă,
Nu-mi treziti iubita din vis, să doarmă cît va vrea,
Preferă pacea-n palma mea si strigătul s-asculte.
Păseste-ncet, privire-alunecîndă peste pieptul ei,
Rămîi putin pe buzele închise,
Eu voi urma ce-mi este scris.
Pe cei din fata usii mele îi voi aduce martori, dar si măslini, si struguri, si iubiri,
Cînd cu iubita voi intra în camera mamei, unde m-a alăptat,
Acolo voi înnopta, pe pieptul ei, dacă-mi va cere-o,
Si-i voi oferi fructele eului meu,
Mă voi naste a doua oară din uterul ei,
Si lumea va sărbători
Purtînd coroana eternitătii.
de-ale lui mahmoud darwish
Simt că viaţa-mi va fi scurtă,
simt că sînt doar în trecere
pe pămînt,
simt că iubita inimii mele
mă va trăda cînd voi fi departe
va gusta dulceaţa vinului cu altcineva,
va scrie poezii pentru altcineva,
căci sînt doar în trecere
pe pămînt.
Simt pumnalul trădării
care mi se va înfige în spate.
Un ziar va scrie:
A LUPTAT.
Rudele şi prietenii vor fi mîhniţi
duşmanii se vor bucura
apoi vor zice cu toţi peste cîteva luni:
A FOST.
Simt că atunci cînd nu voi mai fi
pe marea de cenuşă vor creşte strugurii şi grîul
din care nu voi mai gusta.
Voi fi singur, în bezna mormîntului,
un craniu zîmbind fericit:
am dospit alături de voi aluatul vremurilor viitoare
şi am prins laolaltă scîndurile bărcii din marea de cenuşă.
Simt că viaţa-mi va fi scurtă,
simt că sînt doar în trecere
pe pămînt.
Dacă în vene aş mai avea
o singură pulsaţie de sînge care să mă readucă la viaţă
Şi dacă m-aş despărţi
de mărăcinişul drumului nostru povîrnit
Aş striga:
înmormîntaţi-mă încă de acum,
sînt geamănul unei culmi răzvrătite.
simt că sînt doar în trecere
pe pămînt,
simt că iubita inimii mele
mă va trăda cînd voi fi departe
va gusta dulceaţa vinului cu altcineva,
va scrie poezii pentru altcineva,
căci sînt doar în trecere
pe pămînt.
Simt pumnalul trădării
care mi se va înfige în spate.
Un ziar va scrie:
A LUPTAT.
Rudele şi prietenii vor fi mîhniţi
duşmanii se vor bucura
apoi vor zice cu toţi peste cîteva luni:
A FOST.
Simt că atunci cînd nu voi mai fi
pe marea de cenuşă vor creşte strugurii şi grîul
din care nu voi mai gusta.
Voi fi singur, în bezna mormîntului,
un craniu zîmbind fericit:
am dospit alături de voi aluatul vremurilor viitoare
şi am prins laolaltă scîndurile bărcii din marea de cenuşă.
Simt că viaţa-mi va fi scurtă,
simt că sînt doar în trecere
pe pămînt.
Dacă în vene aş mai avea
o singură pulsaţie de sînge care să mă readucă la viaţă
Şi dacă m-aş despărţi
de mărăcinişul drumului nostru povîrnit
Aş striga:
înmormîntaţi-mă încă de acum,
sînt geamănul unei culmi răzvrătite.
palestina si basmaua mamei....
Când plouă uşor şi e toamnă departe
Păsări albastre se-nalţă-n văzduh, albastre, albastre,
Deasupra pământului desţelenit, albastre.
Nu-mi spune că eu sunt norul spulberat de vânt,
Din goana trenului, ţara mi-a zburat pe fereastră,
Nu vreau de la ea decât basmaua mamei
Şi alte motive să trec din nou în Nefire.
Nu-mi spune că eu sunt norul spulberat de vânt.
Când plouă uşor şi e toamnă străină,
Aburul alb acoperă ferestrele alb, alb
În timp ce soarele se prelinge spre apus, aburul alb.
Sunt un portocal despuiat.
De ce fugi de mine,
Nu vreau din ţara cuţitelor şi a privighetorilor
Decât basmaua mamei
Şi alte motive să trec din nou în Nefire.
De ce fugi de mine ?
Când plouă uşor şi e toamnă tristă,
Făgăduinţele verzi se-mpletesc, verzi, verzi,
Sub un soare de lut, făgăduinţele verzi.
Nu-mi spune că m-aţi văzut printre iasomiile pârjolite,
Vai, neguţătoare de moarte şi leacuri,
Chipul mi-era înnoptare
Şi moartea germinare.
Ţara mea a uitat graiul celor înstrăinaţi,
Nu vreau de la ea decât basmaua mamei
Şi alte motive să trec din nou în Nefire.
Ţara mea a uitat graiul celor înstrăinaţi.
Când plouă uşor şi e toamnă departe
Păsări albastre se-nalţă-n văzduh, albastre, albastre,
Deasupra pământului desţelenit, albastre.
Păsările s-au dus spre o vreme ce nu se mai întoarce.
Vrei să-mi ştii ţara ? Şi ce e între noi ?
Ţara îmi este dulcea-nlănţuire,
Sărutul trimis către zare.
Nu vreau de la ţara care m-a ucis
Decât basmaua mamei
Şi alte motive să trec din nou în Nefire
Păsări albastre se-nalţă-n văzduh, albastre, albastre,
Deasupra pământului desţelenit, albastre.
Nu-mi spune că eu sunt norul spulberat de vânt,
Din goana trenului, ţara mi-a zburat pe fereastră,
Nu vreau de la ea decât basmaua mamei
Şi alte motive să trec din nou în Nefire.
Nu-mi spune că eu sunt norul spulberat de vânt.
Când plouă uşor şi e toamnă străină,
Aburul alb acoperă ferestrele alb, alb
În timp ce soarele se prelinge spre apus, aburul alb.
Sunt un portocal despuiat.
De ce fugi de mine,
Nu vreau din ţara cuţitelor şi a privighetorilor
Decât basmaua mamei
Şi alte motive să trec din nou în Nefire.
De ce fugi de mine ?
Când plouă uşor şi e toamnă tristă,
Făgăduinţele verzi se-mpletesc, verzi, verzi,
Sub un soare de lut, făgăduinţele verzi.
Nu-mi spune că m-aţi văzut printre iasomiile pârjolite,
Vai, neguţătoare de moarte şi leacuri,
Chipul mi-era înnoptare
Şi moartea germinare.
Ţara mea a uitat graiul celor înstrăinaţi,
Nu vreau de la ea decât basmaua mamei
Şi alte motive să trec din nou în Nefire.
Ţara mea a uitat graiul celor înstrăinaţi.
Când plouă uşor şi e toamnă departe
Păsări albastre se-nalţă-n văzduh, albastre, albastre,
Deasupra pământului desţelenit, albastre.
Păsările s-au dus spre o vreme ce nu se mai întoarce.
Vrei să-mi ştii ţara ? Şi ce e între noi ?
Ţara îmi este dulcea-nlănţuire,
Sărutul trimis către zare.
Nu vreau de la ţara care m-a ucis
Decât basmaua mamei
Şi alte motive să trec din nou în Nefire
vineri, 13 martie 2009
PENTRU CA SUNT...
Eram incantat de mine
Pentru ca dadeam tot ce aveam:
Inima, credinta, munca.
"Si cine esti tu, ai spus, sa crezi ca ai atat de multe de oferit?
Se pare ca ai uitat de unde sunt toate
Si de unde vii".
Eu sunt una cu inima IUBIRII.
Eu sunt una cu inima TATALUI.
Eu sunt una cu DUMNEZEU. 
Copiii voştri nu sunt copiii voştri.Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi, dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.
Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul, dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine,
pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să îi faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.
Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic
Spre munţi trec nori cu ugerele pline...
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...
marți, 10 martie 2009
ne me quitte pas!
Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s'oublier
Qui s'enfuit déjà
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le cœur du bonheur
Ne me quitte pas
Moi je t'offrirai
Des perles de pluie
Venues des pays
Où il ne pleut pas
Je creus'rai la terre
Jusqu'après ma mort
Pour couvrir ton corps
D'or et de lumière
Je f'rai un domaine
Où l'amour s'ra roi
Où l'amour s'ra loi
Où tu seras reine
Ne me quitte pas!
Ne me quitte pas!
Je t'inventerai
Des mots encensés
Que tu comprendras
Je te parlerai
De ces amants là
Qui ont vu deux fois
Leurs cœurs s'embrasser
Je te racont'rai
L'histoire de ce roi
Mort de n'avoir pas
Pu te rencontrer
Ne me quitte pas!
On a vu souvent
Rejaillir le feu
De l'ancien volcan
Qu'on croyait trop vieux
Il est parait-il
Des terres brûlées
Donnant plus de blé
Qu'un meilleur avril
Et quand vient le soir
Pour qu'un ciel flamboie
Le rouge et le noir
Ne s'épousent-ils pas?
Ne me quitte pas!
Ne me quitte pas!
Je n'vais plus pleurer
Je n'vais plus parler
Je me cacherai là
A te regarder
Danser et sourire
Et à t'écouter
Chanter et puis rire
Laiss'moi devenir
L'ombre de ton ombre
L'ombre de ta main
L'ombre de ton chien
Ne me quitte pas...
iti masor zambetul in kilometri
Tu pluteşti ca un vis de noapte
deasupra sufletului meu.
Îţi sprijini tâmpla
de inima mea, ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit demult să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.
deasupra sufletului meu.
Îţi sprijini tâmpla
de inima mea, ca de o piatră roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit demult să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.
capruiul cerului!
si de-as putea sã-mi rup din ochii tãi privirea,
vãzduhul serii mi-ar pãrea cãprui.
tu esti linistea mea de frumos!
Liniştea te însoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.
Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.
Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul că sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.
Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-nverzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre....
Dar tot timpul suna ceva… ceva răsuna,
un cântec de iarbă cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.
stanescu iubind...
Cu gleznele julite, eu te pîndesc cînd treci
printre rocile tarmului, roci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cîte le-ncap ochii spre ea,
si vor zbura fîlfîind, cînd ai sa vii,
pîna-n piscul vazduhului cu o stea.
Vor ramîne prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
stîrnind margeanele domoale si corzile.
Uite, epava corabii lui Simbad ,marinarul c
u un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un vîrf înjungie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.
Îti daruiesc o stea la mare, un crab si un delfin!
Adu-i în spinare pana la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul întins, sa-ti mangîi chipul.
21 de grame de suflet !
Cercetatorul suedez, Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cantari o serie de muribunzi in momentul fatal. El a constatat pe macabrele indicatoare ale cantarului sau ca, indiferent de sex sau de varsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame in clipa mortii. In conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat ca aceasta este greutatea sufletului.
Atâta sã nu uitati
Atât sã nu uitati,-
Atât sã uitati! Numai atât,-
Va sa zica 21 de grame!
Atâta sã nu uitati:
cã el a fost un om viu, viu,
pipãibil cu mâna.
Atâta sã nu uitati
cã el a bãut cu gura lui,-
cã avea piele îmbrãcatã în stofã.
Atât sã nu uitati,-
cã ar fi putut sã stea la masa cu noi,
la masa cinei celei de tainã.
Atât sã uitati! Numai atât,-
cã El a trãit, înaintea noastrã...
Numai atât, în genunchi vã rog, sã uitati!
luni, 9 martie 2009
cand mainile devin curmale...
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână…
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână…
avem timp pentru toate!
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza
CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influentapersonalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.
m invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza
CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influentapersonalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.
m invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
duminică, 8 martie 2009
BNTI DIALI...
Copilul ce se învesmânta cu mantie de print
si poarta la gât lanturi aurite
pierde toata placerea jocului;
la orice pas se-mpiedica-n podoaba.
De teama c-o va rupe sau c-o va prafui
se tine departe de lume
si nu cuteaza nici sa se bucure.
De ce sa fie-ntemnitat în lux?
De ce sa fie-ntemnitat în lux?
Oare nu-l dezbraci asa de dreptul de-a intra
în marea sarbatoare a vietii omenesti?
DE ZIUA TA, FEMEIE...
femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbide arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-San Piedro, Domul din Milano...
femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei
fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii
o aiiti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenulsi o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele saup
ielea ei stie toate graiurilefericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta eiprin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred castiinta ei
dE-a ne face fericiti sau nefericitiii da dreptul la titlul dedoctor honoris cauzaal complicatei noastre algebre sufletesti
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea eicare ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
MINUNEA MEA!
Frumoaso,
ţi-s ochii aşa de negri
încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adâncii,
sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea
sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea
SI CAINII SUNT MAI TOLERANTI DECAT OAMENII!
Quand je suis né, j'étais noir,
Quand j'ai grandi, j'étais noir,
Quand je suis au soleil, je suis noir,
Quand je suis malade, je suis noir,
Quand je mourrai, je serai noir.
Tandis que toi, homme blanc,
Quand tu es né, tu étais rose,
Quand tu as grandi, tu étais blanc,
Quand tu vas au soleil, tu es rouge,
Quand tu as froid, tu es bleu,
Quand tu as peur, tu es vert,
Quand tu es malade, tu es jaune,
Quand tu mourras, tu seras gris.
Alors, de nous deux,
Qui est l'homme de couleur ?
sâmbătă, 7 martie 2009
cand viata e moarte
Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii,
acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti infiecare zi...
vineri, 6 martie 2009
mai opreste , doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea!
Numai pe tine te am trecatorul meu trup
Si totusi
Flori albe si rosii, eu nu-ti pun pe frunte si-n plete
Caci lutul tau slab
Mi-e prea stramt pentru strasnicul suflet
Ce-l port
Dati-mi un trup
Voi muntilorMarilor
Dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia
In plin!
Pamantule larg fii trunchiul meu
Fii pieptul acestei naprasnice inimi
Prefa-te-n lacasul furtunilor, cari ma strivesc
Fii amfora eului meu indaratnic!
Prin cosmos
Auzi-s-ar atuncia maretii mei pasi
Si-as apare navalnic si liber
Cum sunt
Pamantule sfant
Cand as iubi
Mi-as intinde spre cer toate marile
Ca niste vanjoase, salbatice brate fierbinti
Spre cerSa-l cuprind
Mijlocul sa-i frang
Sa-i sarut sclipitoarele stele
Cand as uriAs zdrobi sub picioarele mele de stanca
Bieti sori calatori
Si poate-as zambi
Dar numai pe tine te am trecatorul meu trup
astazi ne despartim...
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat
.Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat
.Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...
cantec de leagan
Nani, nani...
Dormi în paza nesecatului izvor
De priviri
Ce te-nfăşoară ca-ntr-o haină de mătase,
Nani, nani...
Ochii mamei au vegheat întreaga noapte,
Şi-scum dormi, căci obosite dorm şi florile din vase,
Şi parfumurile lor,
Toate, unul câte unul, pe-al tău leagăn se cobor
Nani, nani...
Dormi în paza Ursitoarelor,
Nani, nani...
Dormi în vraja-mpletiturilor de şoapte
Ce pătrund printre perdele
Şi te-ndeamnă:
Domi, căci somnul a cuprins de mult grădina -
Lacul,
nuferii,
castanii,
stângeneii
şi glicina -
toate dorm.
Dorm toate-n paza albelor priviri de stele...
Dormi şi tu -
Prin candelabre, iată, adoarme şi lumina,
Dormi,
Şi somnul tău să fie mai senin ca infinitul
Oglindit în necuprinşii ochi albaştri de femee,
Visul tău să fie visul Insulelor Boromee,
Visul tău să fie totul,
Tot, precum e răsăritul,
Începutul celor bune şi sfârşitul celor rele.
Şi anii
Să te-mbrace-n infinitul fericirii.
Nani... nani...
cand nizar qabbani si majda al roumi se intalnesc....
Il me fait écouter, quand il me déplace
Des mots ne sont pas comme d'autres mots
Il me prend, des dessous mes bras
Et il me seme, dans un nuage éloigné
Et la pluie noire tombent de mes yeux
C'est des torrents, torrents
Il me porte avec lui, il me porte
A une soirée des balcons parfumés
Et je suis comme un enfant dans des ses mains
Comme une plume portée par le vent
Il porte pour moi sept lunes dans ses mains
Et un paquet de chansons
Il me donne le soleil, il me donne l'été
Et les bandes d'hirondelles
Il me dit que je suis son trésor
Et que je suis égal aux milliers d'étoiles
Et que je suis la plus belle qu'il a vu des peintures
Il me dit des choses qui me rendent étourdi
Qui m'incitent à oublier la danse et les étapes
Il me dit des mots qui retournent mon histoire
qui font de moi une femme en quelques secondes
Il construit des châteaux des imaginations
Dans lesquelles je vis... pendant des secondes...
Et il me racompagne à ma table
Il me laisse seule avec rien
Rien excepté des mots
Des mots ne sont pas comme d'autres mots
Il me prend, des dessous mes bras
Et il me seme, dans un nuage éloigné
Et la pluie noire tombent de mes yeux
C'est des torrents, torrents
Il me porte avec lui, il me porte
A une soirée des balcons parfumés
Et je suis comme un enfant dans des ses mains
Comme une plume portée par le vent
Il porte pour moi sept lunes dans ses mains
Et un paquet de chansons
Il me donne le soleil, il me donne l'été
Et les bandes d'hirondelles
Il me dit que je suis son trésor
Et que je suis égal aux milliers d'étoiles
Et que je suis la plus belle qu'il a vu des peintures
Il me dit des choses qui me rendent étourdi
Qui m'incitent à oublier la danse et les étapes
Il me dit des mots qui retournent mon histoire
qui font de moi une femme en quelques secondes
Il construit des châteaux des imaginations
Dans lesquelles je vis... pendant des secondes...
Et il me racompagne à ma table
Il me laisse seule avec rien
Rien excepté des mots
timpul nu poate desparti aripa pasarii de corpul ei!
Ma culcasem lânga glasul tau.
Era tare bine acolo si sânii tai calzi îmi pastrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Ma jucam cu palmile în zulufii tai.
Erau tare îndaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blândete.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Ma culcasem lânga glasul tau si te iubeam.
de ce sunt iubite femeile.....hahaahahhaha
Iubim femeile pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig,
pentru ca au fundul mare si grasut,
pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor,
pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila.
Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara.
Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele.
Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.
Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate.
Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta.
Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno.
Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles.
Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat.
Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti.
Pentru ca se trag din fetite.
Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare.
Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga.
Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor.
Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti.
Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti.
Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza.
Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine.
Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina.
Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor.
Pentru ca le termina Cohen.
Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie.
Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute.
Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme.
Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat.
Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate.
Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.
Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie.
Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz.
Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke.
Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame.
Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor.
Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm.
Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza.
Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale.
Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva.
Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.
pentru ca au fundul mare si grasut,
pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor,
pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila.
Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara.
Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele.
Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.
Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate.
Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta.
Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno.
Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles.
Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat.
Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti.
Pentru ca se trag din fetite.
Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare.
Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga.
Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor.
Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti.
Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti.
Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza.
Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine.
Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina.
Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor.
Pentru ca le termina Cohen.
Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie.
Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute.
Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme.
Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat.
Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate.
Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.
Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie.
Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz.
Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke.
Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame.
Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor.
Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm.
Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza.
Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale.
Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva.
Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.
azi...e timpul florilor!
cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe
iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele
îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.
ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei
iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit
şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.
de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi
până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă
îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrinăv
in într-un suflet când lenea ta clopoţeşte...
parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău.
hoteluri clipind, damele pâlpâind, pietrele din pavaj absolvind cibernetic
aministerele, institutele, tarabele respirând pulberea aurie a cinematografelor dizolvate
în aer
amurgurile cele mai galbene
zorii cei mai negri
moartea cea mai statistică rostogolindu-şi buclele prin fundaţiile
şi canalele şi metrourile şi anemia şi stressul albastru
al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane,
microfoane, discuri, căşti, şteckere, prize amestecate în saliva unei
nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu încremenite lângă
peroanele gării obor
şi până şi pensionarii cântarelor de precizie
şi toţi invalizii care vând ilustrate în relief şi lozuri în plic
s-au lepădat de mine pentru râsul tău înţolit, sastisit,
inamic.
lasă-ţi lumea ta uitată,
aşterne un strat de pudră peste imperiul tău ieşit ca un coş pe tenul bronzat al amiciţiei
noastre
declară-mă independent,
să mă descurc cu rezervele mele de manioc, patate şi tapioca,
converteşte-mă în ceva mai puţin dureros,
înveleşte-mă cu o florească mai caldă,
flutură-ţi pleoapa ca o scânteie electrică şi îndoaie-ţi genunchiul
ca să îmi pot pune în fine pe roate
afacerea mea cu ezitări colorate
în serile acelea care, zice-se mai revin...
(era timpul florilorera anotimpul dragostei
era deceniul războiului nuclearera crima perfectă din zece mâine mititei
era ali-baba şi cei douăzeci şi patru de ani
era pieptul tău gri trecând cu un decibel de rasă în zgardă
era o flacără de magneziu îmbrăţişând o petardă.)
ai devenit, femeie, o mare putere străină.
ai devenit marea iubire a plămânilor mei
ploaia mea te curbează în orice boabă,
apartamentul meu este cutia ta de pantofi
ţie îţi trimite în fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet,
pre tine moartea te iluminează
imperiu bancar şi discret,cauciucată zarază.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe
iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele
îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.
ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei
iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit
şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.
de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi
până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă
îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrinăv
in într-un suflet când lenea ta clopoţeşte...
parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău.
hoteluri clipind, damele pâlpâind, pietrele din pavaj absolvind cibernetic
aministerele, institutele, tarabele respirând pulberea aurie a cinematografelor dizolvate
în aer
amurgurile cele mai galbene
zorii cei mai negri
moartea cea mai statistică rostogolindu-şi buclele prin fundaţiile
şi canalele şi metrourile şi anemia şi stressul albastru
al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane,
microfoane, discuri, căşti, şteckere, prize amestecate în saliva unei
nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu încremenite lângă
peroanele gării obor
şi până şi pensionarii cântarelor de precizie
şi toţi invalizii care vând ilustrate în relief şi lozuri în plic
s-au lepădat de mine pentru râsul tău înţolit, sastisit,
inamic.
lasă-ţi lumea ta uitată,
aşterne un strat de pudră peste imperiul tău ieşit ca un coş pe tenul bronzat al amiciţiei
noastre
declară-mă independent,
să mă descurc cu rezervele mele de manioc, patate şi tapioca,
converteşte-mă în ceva mai puţin dureros,
înveleşte-mă cu o florească mai caldă,
flutură-ţi pleoapa ca o scânteie electrică şi îndoaie-ţi genunchiul
ca să îmi pot pune în fine pe roate
afacerea mea cu ezitări colorate
în serile acelea care, zice-se mai revin...
(era timpul florilorera anotimpul dragostei
era deceniul războiului nuclearera crima perfectă din zece mâine mititei
era ali-baba şi cei douăzeci şi patru de ani
era pieptul tău gri trecând cu un decibel de rasă în zgardă
era o flacără de magneziu îmbrăţişând o petardă.)
ai devenit, femeie, o mare putere străină.
ai devenit marea iubire a plămânilor mei
ploaia mea te curbează în orice boabă,
apartamentul meu este cutia ta de pantofi
ţie îţi trimite în fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet,
pre tine moartea te iluminează
imperiu bancar şi discret,cauciucată zarază.
joi, 5 martie 2009
colibri...pasare maiastra!
Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita?
Vad ca porti inel.
Am inteles.
Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant.
Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma, E
u insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.
Esti fericita?
Vad ca porti inel.
Am inteles.
Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant.
Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma, E
u insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.
cand cerul se curba albastru...
Ea era frumoasa ca umbra unei idei,
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatra proaspat sparta,
a strigat dintr-o limba moarta.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Razanda si planganda cu lacrimi mari
era sarata ca sarea
slavita la ospete de barbari.
Ea era frumoasa ca umbra unui gand.
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatra proaspat sparta,
a strigat dintr-o limba moarta.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Razanda si planganda cu lacrimi mari
era sarata ca sarea
slavita la ospete de barbari.
Ea era frumoasa ca umbra unui gand.
Intre ape, numai ea era pamant.
miercuri, 4 martie 2009
si unde dragoste nu e, nimic nu e!
Unii te vad numai pe tine,
Altii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atat de perfect
Incat nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia
De unde putem fi vazuti amandoi.
Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Altii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atat de perfect
Incat nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia
De unde putem fi vazuti amandoi.
Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stam spate in spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sangele duce zvonuri
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sangele duce zvonuri
De la o inima la alta.
Cum esti?
Daca ridic bratul
Si-l intind mult inapoi,
Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pana la sange gura.
Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam,
Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea
Si tu numai dusmanul din fata ta,
Avem patru picioare sa alergam,
Dar tu poti fugi numai in partea ta
Si eu numai in cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Inca o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri intreg
Si va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cat o cocoasa,
Cat un neg...
Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi in ochi
Si-a intelege astfel totul,
Dar stam spate in spate,
Crescuti ca doua crengi
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Insangerat, infrigurat,
Al celuilalt.
Cum esti?
Daca ridic bratul
Si-l intind mult inapoi,
Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pana la sange gura.
Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam,
Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea
Si tu numai dusmanul din fata ta,
Avem patru picioare sa alergam,
Dar tu poti fugi numai in partea ta
Si eu numai in cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Inca o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri intreg
Si va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cat o cocoasa,
Cat un neg...
Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi in ochi
Si-a intelege astfel totul,
Dar stam spate in spate,
Crescuti ca doua crengi
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Insangerat, infrigurat,
Al celuilalt.
prea mult zgomot pentru nimic!
un pahar cu vin in cinstea lui Khayyam
Ramai sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentr-un vin si pentru tine
Mai am in san trei pungi cu aur
Ramai sa ne-alungam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurataE faurit din taina sfanta
Din taina unui trup de fataL-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau'
Inmiresmeaza-te frumoaso
Ca pe-un altar de mirodenii
Cand zarea-i plina de albastru
Cand lumea-i plina de vedenii
Si-atat cat darurile noastre
Mai au pe margini bucurii
Caci maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii
Ca maine-om putrezi-n morminte
Uitati nepomeniti de nimeni
Caci maine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime
Si trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri
Ramai sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentr-un vin si pentru tine
Mai am in san trei pungi cu aur
Ramai sa ne-alungam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurataE faurit din taina sfanta
Din taina unui trup de fataL-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau'
Inmiresmeaza-te frumoaso
Ca pe-un altar de mirodenii
Cand zarea-i plina de albastru
Cand lumea-i plina de vedenii
Si-atat cat darurile noastre
Mai au pe margini bucurii
Caci maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii
Ca maine-om putrezi-n morminte
Uitati nepomeniti de nimeni
Caci maine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime
Si trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
