DESPRE MAMA...CU GEORGE COSBUC

În vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacara lor geme:

Clipeste-abia din cînd în cînd
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecînd
Prin colturi de odaie.

Cu tine doua fete stau
Si torc în rînd cu tine;
Sunt înca mici si tata n-au
Si George nu mai vine.

Un basm cu pajuri si cu zmei
Începe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai îngîndurata.

Si firul tau se rupe des,
Caci gînduri te framînta,
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.

Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cînd fusul se desfira...
Te uiti la el si nu-l radici,
Si fetele se mira.

...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti !
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti
"Ce vezi ?" întreab-o fata.

"Nimic... Mi s-a parut asa!"
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plîns de-ngropaciune.

Într-un tîrziu, neradicînd
De jos a ta privire
"Eu simt ca voi muri-n curînd,
Ca nu-mi mai sunt în fire...

Mai stiu si eu la ce gîndeam
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el !... Sa-l vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-l vad o data-n fata.

Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, în ceasul mortii!"

Afara-i vînt si e-nnorat,
Si noaptea e tîrzie;
Copilele ti s-au culcat
Tu, inima pustie,

Stai tot la vatra-ncet plingind;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tirziu cu mine-n gînd
Ca sa visezi de mine!