E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
luni, 28 februarie 2011
Mai multă milă pentru stelele care răsar...
Ea stă singură acum la ultimul etaj,
mirosul ei suav pîlpîie,
oraşul se îndepărtează -înhămat la cîini
vagabonzi şi flămînzi.
Să punem pîine pentru vrăbii
şi trupurile noastre uscate şi fărîmiţate
să le punem
pentru pliscurile de argint şi flămînde
ale zeilor nevorbitori.
Mai multă milă pentru stelele care răsar,
mai multă compasiune pentru raza
de la lună,
mai mult frig pentru pietrele îngheţate
şi mie,
mie, pentru mine, -mai mult aer,
Mai mult aer!
mirosul ei suav pîlpîie,
oraşul se îndepărtează -înhămat la cîini
vagabonzi şi flămînzi.
Să punem pîine pentru vrăbii
şi trupurile noastre uscate şi fărîmiţate
să le punem
pentru pliscurile de argint şi flămînde
ale zeilor nevorbitori.
Mai multă milă pentru stelele care răsar,
mai multă compasiune pentru raza
de la lună,
mai mult frig pentru pietrele îngheţate
şi mie,
mie, pentru mine, -mai mult aer,
Mai mult aer!
PENTRU TINE....DOAR NECUVINTE
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
Rău de frumuseţe
Nu spun că a fost un noroc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.
Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.
Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.
Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.
Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.
Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.
Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.
duminică, 27 februarie 2011
23 FEBRUARIE...LE ETAJUL 6
Se dizolvă în mine, încet,
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansînd menuet,
pururea nubilă.
Mă vor bea cîndva, zeii
şi vor simţi în mine gustul tău,
cîndva, cînd întomnase-vor teii
de sete şi de rău.
Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămîn îngheţat
…suavă meninge
şi somn tulburat.
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansînd menuet,
pururea nubilă.
Mă vor bea cîndva, zeii
şi vor simţi în mine gustul tău,
cîndva, cînd întomnase-vor teii
de sete şi de rău.
Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămîn îngheţat
…suavă meninge
şi somn tulburat.
luni, 21 februarie 2011
Se desprimavareaza
Numai cât te gândesc,
si sângele danseaza în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet : se desprimavareaza.
si sângele danseaza în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet : se desprimavareaza.
POEZIND...CU GEO BOGZA
Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa,
Fara bratele tale, bratul oricui e pentru mine lat de spânzuratoare.
Traiesc numai ca sa masor, în fiece clipa, neîndurarea mortii.
Fara ochii tai, ochii mei nu vad decît întuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsa e orice lumina.
Ce grea e moartea într-un univers care el însusi moare.
Fara numele tau, numele meu numeste neantul,
Vânat urca din adânc valul marii, urlându-si disperarea.
Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa.
Fara bratele tale, bratul oricui e pentru mine lat de spânzuratoare.
Traiesc numai ca sa masor, în fiece clipa, neîndurarea mortii.
Fara ochii tai, ochii mei nu vad decît întuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsa e orice lumina.
Ce grea e moartea într-un univers care el însusi moare.
Fara numele tau, numele meu numeste neantul,
Vânat urca din adânc valul marii, urlându-si disperarea.
Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa.
NINA CASSIAN
Dezghet
Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii ;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni !
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale ;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu !
Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii ;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni !
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale ;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu !
duminică, 20 februarie 2011
stiu ca vrei sa fii din nou tanar.....
Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…
tese ma din nou!
da-ma la remaiat,
du-ma la intors, tese-ma din nou,
zugraveste-ma, pune-mi alt guler,
alta manseta, alt zbenghi,
da-mi alt numar la pantofi,
toaca-ma marunt
si umple-ma cu condimentele moralei tale,
impunge-ma cu o mie de sfaturi,
imprastie-ma in patru vanturi
si vei observa ca acolo unde cad
se umple locul de mine
du-ma la intors, tese-ma din nou,
zugraveste-ma, pune-mi alt guler,
alta manseta, alt zbenghi,
da-mi alt numar la pantofi,
toaca-ma marunt
si umple-ma cu condimentele moralei tale,
impunge-ma cu o mie de sfaturi,
imprastie-ma in patru vanturi
si vei observa ca acolo unde cad
se umple locul de mine
Intrarea în grevă a plămânilor
Lucian Avramescu
--------------------------------------------------------------------------------
Intrarea în grevă a plămânilor
respiram pana cand ne ia dracu
si atunci se cheama ca am murit
primul lucru care-ti sare in ochi este intr-adevar
greva plamanilor
ei stau de parca ar pandi ceva, de parca ar ciuli urechea,
nu mai forteaza gaicile vestei
apoi inima si celelalte inceteaza lucrul
ca la o cariera de piatra
nici-un ciocan, nici-o bubuitura,
nici-un ecou;
ce se petrece in acest timp cu sufletul?
greu de spus
dar zau, daca n-as da oricat sa aflu
--------------------------------------------------------------------------------
Intrarea în grevă a plămânilor
respiram pana cand ne ia dracu
si atunci se cheama ca am murit
primul lucru care-ti sare in ochi este intr-adevar
greva plamanilor
ei stau de parca ar pandi ceva, de parca ar ciuli urechea,
nu mai forteaza gaicile vestei
apoi inima si celelalte inceteaza lucrul
ca la o cariera de piatra
nici-un ciocan, nici-o bubuitura,
nici-un ecou;
ce se petrece in acest timp cu sufletul?
greu de spus
dar zau, daca n-as da oricat sa aflu
SA NU MORI!
Nu spun că a fost un noroc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.
Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.
Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.
Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.
Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.
Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.
Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc
Ai văzut vreodată...
Ai văzut vreodată vreo pasăre
s-o usture aerul pe care-l zboară?
Crezi tu, iubito, că peştele
se zgârie de apa lui sărată?
Putem noi doi să credem oare
mirosului că nu se simte bine în nări?
Poţi tu, obositor să crezi că fără mine
ai naşte un răsărit de stea?
Haide, ne face pe piele băşici
behăitul caprelor pe care le mulgem.
Vrei tu să rămânem flămânzi?
Spune da, şi rămânem.
s-o usture aerul pe care-l zboară?
Crezi tu, iubito, că peştele
se zgârie de apa lui sărată?
Putem noi doi să credem oare
mirosului că nu se simte bine în nări?
Poţi tu, obositor să crezi că fără mine
ai naşte un răsărit de stea?
Haide, ne face pe piele băşici
behăitul caprelor pe care le mulgem.
Vrei tu să rămânem flămânzi?
Spune da, şi rămânem.
marți, 1 februarie 2011
de ieri...de azi...si de maine...
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigat dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigat dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
