Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cîntec fără moarte!
Vînt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
luni, 7 martie 2011
DESPRE MAMA...CU GEORGE COSBUC
În vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din cînd în cînd
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecînd
Prin colturi de odaie.
Cu tine doua fete stau
Si torc în rînd cu tine;
Sunt înca mici si tata n-au
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Începe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai îngîndurata.
Si firul tau se rupe des,
Caci gînduri te framînta,
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cînd fusul se desfira...
Te uiti la el si nu-l radici,
Si fetele se mira.
...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti !
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti
"Ce vezi ?" întreab-o fata.
"Nimic... Mi s-a parut asa!"
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plîns de-ngropaciune.
Într-un tîrziu, neradicînd
De jos a ta privire
"Eu simt ca voi muri-n curînd,
Ca nu-mi mai sunt în fire...
Mai stiu si eu la ce gîndeam
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el !... Sa-l vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-l vad o data-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, în ceasul mortii!"
Afara-i vînt si e-nnorat,
Si noaptea e tîrzie;
Copilele ti s-au culcat
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plingind;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tirziu cu mine-n gînd
Ca sa visezi de mine!
Si vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din cînd în cînd
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecînd
Prin colturi de odaie.
Cu tine doua fete stau
Si torc în rînd cu tine;
Sunt înca mici si tata n-au
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Începe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai îngîndurata.
Si firul tau se rupe des,
Caci gînduri te framînta,
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cînd fusul se desfira...
Te uiti la el si nu-l radici,
Si fetele se mira.
...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti !
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti
"Ce vezi ?" întreab-o fata.
"Nimic... Mi s-a parut asa!"
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plîns de-ngropaciune.
Într-un tîrziu, neradicînd
De jos a ta privire
"Eu simt ca voi muri-n curînd,
Ca nu-mi mai sunt în fire...
Mai stiu si eu la ce gîndeam
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el !... Sa-l vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-l vad o data-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, în ceasul mortii!"
Afara-i vînt si e-nnorat,
Si noaptea e tîrzie;
Copilele ti s-au culcat
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plingind;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tirziu cu mine-n gînd
Ca sa visezi de mine!
DESPRE MAMA...CU STANESCU
Cadea peste aceasta femeie iubita
timpul tot trait de mine,
o lumina pe aceasta femeie iubita
traitul timp de mine.
N-am putut sa-mi smulg privirea
de pe aceasta femeie iubita
Aveam ochi ca sa o vad numai pe dansa
femeia mea iubita
Aveam maini ca sa o imbratisez numai
pe dansa
femeia mea iubita.
Deodata, am vazut ca mama mea
o vede
pe aceasta femeie iubita.
Pe aceasta femeie iubita
timpul cade si ninge.
Pe aceasta femeie iubita,
privindu-o, mama mea plange.
timpul tot trait de mine,
o lumina pe aceasta femeie iubita
traitul timp de mine.
N-am putut sa-mi smulg privirea
de pe aceasta femeie iubita
Aveam ochi ca sa o vad numai pe dansa
femeia mea iubita
Aveam maini ca sa o imbratisez numai
pe dansa
femeia mea iubita.
Deodata, am vazut ca mama mea
o vede
pe aceasta femeie iubita.
Pe aceasta femeie iubita
timpul cade si ninge.
Pe aceasta femeie iubita,
privindu-o, mama mea plange.
sâmbătă, 5 martie 2011
luni, 28 februarie 2011
TIMP...CU STANESCU...
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Mai multă milă pentru stelele care răsar...
Ea stă singură acum la ultimul etaj,
mirosul ei suav pîlpîie,
oraşul se îndepărtează -înhămat la cîini
vagabonzi şi flămînzi.
Să punem pîine pentru vrăbii
şi trupurile noastre uscate şi fărîmiţate
să le punem
pentru pliscurile de argint şi flămînde
ale zeilor nevorbitori.
Mai multă milă pentru stelele care răsar,
mai multă compasiune pentru raza
de la lună,
mai mult frig pentru pietrele îngheţate
şi mie,
mie, pentru mine, -mai mult aer,
Mai mult aer!
mirosul ei suav pîlpîie,
oraşul se îndepărtează -înhămat la cîini
vagabonzi şi flămînzi.
Să punem pîine pentru vrăbii
şi trupurile noastre uscate şi fărîmiţate
să le punem
pentru pliscurile de argint şi flămînde
ale zeilor nevorbitori.
Mai multă milă pentru stelele care răsar,
mai multă compasiune pentru raza
de la lună,
mai mult frig pentru pietrele îngheţate
şi mie,
mie, pentru mine, -mai mult aer,
Mai mult aer!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
